Până acum întrebările noastre ca asociație, pe subiectul canalizării au fost redirecționate de Primăria Corbeanca, către RAJA Constanța. Am apreciat faptul că aceștia au răspuns concret iar documentele transmise au fost postate pe site-ul asociației noastre, ptr oricine este interesat să intre în detalii. Chiar și așa o întâlnire față în față, adesea face cât multe adrese și timp consumat ineficient.
Așadar noi am vrut să lămurim cu echipa RAJA Constanța, câteva lucruri importante.

Marți 26 septembrie 2017 am pus mana pe telefon si am sunat la RAJA Constanța. Deja erau 3 vecini care ne întrebau și pe noi care este situația cu canalizarea, iar noi nu avem mai multe date decât puteau găsi ei pe site-ul asociației, acolo unde publicam toată corespondența cu instituțiile implicate (vezi aici). Eram deja exasperați și în plus surprinși de faptul că unul dintre vecini ne-a spus s-a adresat dlui viceprimar dar fără să primească vreun răspuns.

A doua zi aveam deja programată o întâlnire cu reprezentanții RAJA Constanta. Am făcut un efort pentru a ajunge la aceasta întâlnire și am ajuns la Moara Corbeanca unde am făcut cunoștință cu doamna director adjunct Irina Sirbu, cu domnii Andrei Bontic și Pavel Mihai. Aceștia ne-au propus vizitarea stației de vacuumare de pe Str. Unirii, cea lipită de gardul terenului de fotbal Tamași și pe lângă care trecem des. Nici nu bănuiam ca aceea este stația. Am fost invitați să intrăm în măruntaiele ei și să vedem că această stație există și funcționează. Am văzut cum fiecare senzor al pompelor instalate în cămine semnalizează pe un panou electronic funcționarea corectă sau, dimpotrivă, dacă va fi cazul, defectuoasă.

Dincolo de deschiderea pentru dialog a reprezentanților firmei Raja, aceștia au fost la rândul lor mirați de poveștile care se țes despre ei prin folclorul satului.

Iată care sunt datele pe care ni le-au pus la dispoziție cu rugămintea de a le disemina către dvs., locuitorii comunei Corbeanca:

  1. Sistemul de canalizare executat în comună:

Canalizarea funcționează dar lucrarea a fost recepționată doar în satul Tamași;

Acum sunt racordați în jur de 40 de consumatori care au contracte semnate, din cele cca 160 de cereri depuse și încă în analiză la RAJA;

Exista și consumatori racordați ilegal (ne-au dat de înțeles că o parte sunt deja cunoscuți). În astfel de cazuri RAJA are în vedere plângeri penale. Cei care vor să evite astfel de situații trebuie să contacteze urgent echipa RAJA, ptr a intra în legalitate.

Un termen de recepție neoficial a lucrărilor în satele Corbeanca si Petrești este luna noiembrie 2017.

Pentru a ne racorda la rețeaua de canalizare este nevoie să obținem ”Avizul de principiu” de la RAJA Constanța. Procedura implica mai multe documente:

-cerere tip completata

-documente de proprietate

-copie buletin

-plan de încadrare în zona

-plan de situație/amplasament.

Lista cu aceste documente o puteți vedea mai jos.

Notă: De remarcat și apreciat faptul că RAJA efectuează din fondurile proprii, evaluarea inițiala și avizarea proiectului de racordare pentru fiecare utilizator.

Exista o listă a firmelor agreate pentru realizarea lucrărilor de branșare, care va fi disponibilă celor ce depun cererile (față de cele 2 firme care apar în adresa de răspuns a RAJA catre asociatie, acum numărul firmelor a fost mărit). Cu avizul de la RAJA Constanța, solicitantul contactează una sau mai multe din firmele agreate, iar în final o alege pe una care să-i execut lucrarea.

Notă: RAJA Constanța a precizat explicit riscul pe care și-l asumă locuitorii care execută lucrări cu firme sau meseriași neautorizați (pe principiul că nu ar fi ceva foarte complex)!

Datorită personalului disponibil, în prezent RAJA poate onora pe lună, cca 60 de cereri noi.

-RAJA are birouri permanente la Buftea, pe Str. Studioului iar numerele de telefon la care sunteți așteptați cu întrebări, sunt:

-Relații Clienti 0241 481 683

-Serviciul Tehnic 0241 481 689

-Secretariat 0241 481 680

-Serviciul Contracte 0241 481 684

  1. Gospodăriile / ansamblurile de gospodării care acum nu au acces la rețeaua de apă canal executată

Pot solicita primăriei să actualizeze strategia de apă canal și să includă acele gospodării / ansambluri, alocând fondurile necesare.

Există și varianta în care dacă Primăria nu acorda suport, lucrare poate fi contractată direct de către locuitorii din zona respectivă (pe costurile lor).

Sistemul existent poate suporta preluarea de noi gospodării prin extinderea zonei de acoperire.

Notă: RAJA Constanța susține că nu are probleme tehnice iar soluții sunt. Atât ptr cei la care nu a ajuns rețeaua de apă canal, cât și la conexiunea cu stația de la Buftea.

  1. Rețeaua de alimentare cu apa din comună

Desi am fost informati la aceasta intalnire ca puțurile de pe strada Dispensarului sunt în număr de 4 și sunt foraje la 300 m adâncime, cercetand in documentatiile contractuale am gasit alte date, si anume puturi de 75m:

raja_puturi

Mai există alte puțuri în Ostrat forate la aceeași adâncime.

-Oricine dorește poate cere un certificat de conformitate al calității apei.

-În afara de analizele proprii ale RAJA, în paralel această apa este verificată lunar de către autoritățile competente.

  1. Costurile de branșare și de utilizare rețea apă canal

Din gospodării, preluarea în rețeaua stradală este pe sistem gravitațional, fapt care exclude montarea de pompe (cum s-a mai comentat pe grupul Corbeanca Social Community), cu excepția situației în care distanța de la gospodărie la rețea este f. mare și există riscul ca gravitațional sistemul să se colmateze pe traseu.

Apă potabilă consumata se plateste la mc, separat apa evacuata in canalizare se plateste la mc.

  1. Defecte și avarii la sistemul de canalizare

Timpul de intervenție în caz de avarie, este de 1 – 4 ore de la semnalarea problemei (în timpul de lucru, nu noaptea).

Sistemul de canalizare este monitorizat și oferă informații la nivelul fiecărui cămin unde există sau apare o problemă

Tehnologia folosită este una avansata și modernă, însă cere un nivel corespunzător de educație și o anumită mentalitate (instructiuni de folosire atasate mai jos). În caz contrar vor apărea consecințe inclusiv ca și costuri ptr cei vinovați. Se poate vedea și demonstra de unde apare o problemă și cine locuiește acolo.

Notă: Preturile de apă canal, sunt aprobate de autoritatea competentă, la propunerea Consiliul Local Corbeanca, în acest sens existând posibilitatea ca pe viitor prețurile să poate fi oricând modificate.

  1. Stația de tratare de la Buftea

Este dimensionată ptr a face față la un nr. de cca 53.000 de locuitori. În prezent în Buftea există cca 9.000 de locuitori deserviți, iar din Corbeanca încărcarea stației este încă nesemnificativă. Nu se întrevede vreo problemă reală în perioada următoare.

Prezentăm mai jos, în atașamente separate următoarele documente primite de la RAJA:

Cerere tip Aviz de principiu

Lista cu documente necesare racordării

Reguli utilizare canalizare

Anunț finalizare lucrări Tamași (după recepția lucrărilor în Corbeanca, Petrești și Ostrat este de așteptat să urmeze o campanie de informare din partea RAJA Constanța).

Va invitam pe aceasta cale sa studiati fiecare dintre voi contractul RAJA, care desi pare excesiv de stufos, cuprinde multe dintre raspunsurile la intrebarile noastre si date tehnice de real interes, puteti verifica materialele prevazute pentru tevile de adancime, numarul statiilor de vacuum, etc. L-am publicat aici:

https://activcorbeanca.wordpress.com/2017/06/01/corbeanca-noul-sistem-de-apa-si-canalizare/

Nu subestimați niciodată puterea unui telefon dat de un cetățean către forurile responsabile, sau a unei sesizări / petiții obiective!

Sorin Jula

Andreea Stan

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.